AGENDA PREŞEDINTELUI ŞI DEPUTATULUI  F.C.E.R.

 

 

   De la un număr la altul, agenda preşedintelui şi deputatului F.C.E.R. reflectă diversitatea şi amplitudinea preocupărilor, pasiunea pentru ceea ce face în folosul comunităţii sale. În interval de circa o lună, domnia sa a participat la: . o reuniune, în Israel, a conducerii Fundaţiei „Caritatea”, întâlniri cu liderii AMIR; . lucrări în comisii şi în plen în Parlamentul României, cu intervenţii atunci când a fost cazul; . emisiuni în media scrisă şi audio-vizuală; . seminarii la CE Alba Iulia; . întâlnire la Centrul de Instruire şi Recreere (CIR) „Be’ Yahad” cu responsabilul CIR-urilor din F.C.E.R. şi administratorul CIR-ului sus menţionat; . simpozionul „Lumea idiş din România”. A supervizat recenta întrunire a Comitetului Director al Federaţiei. S-a implicat în realizarea unei hărţi cu obiective turistice iudaice din România. A făcut parte din delegaţii oficiale care au vizitat Republica Cehia şi Statul Israel. A primit vizita unei importante delegaţii a W.J.R.O., alături de Nicholas Dean, reprezentantul oficial pentru Problematica Holocaustului al Departamentului de Stat din SUA,  în obştea noastră.

 

   . La reuniunea, din Israel, cu board-ul Fundaţiei „Caritatea”, cu reprezentare paritară – F.C.E.R. şi israelienii originari din România -, tema centrală a dezbaterilor a fost stadiul lucrărilor de construcţie a Muzeului de istorie „Moşe Nativ” al israelienilor originari din România de la Roş Pina; proiect în care s-au implicat AMIR şi Primăria oraşului Roş Pina. Un raport complet, la zi, privind realizarea lui, a fost solicitat conducerii AMIR. Pe baza acestui raport, board-ul Fundaţiei „Caritatea” urmează să aloce fondurile necesare. Au avut loc dezbateri legate de: . fundamentarea mai viguroasă a resurselor financiare ale Fundaţiei; . nevoile de subvenţii ale beneficiarilor; . elaborarea unui nou memorandum pentru perioada 2015 – 2017, referitor la alocările Fundaţiei „Caritatea” către F.C.E.R. şi israelienii originari din România. S-a decis: . efectuarea plăţilor cuvenite pentru semestrul întâi al anului 2015, potrivit memorandumului încheiat pentru perioada 2012 – 2015; . sponsorizarea AMIR pentru trimestrul I, urmând ca suportul financiar ulterior să fie acordat pe baza raportului sus menţionat. În prezent, se poartă discuţii prin corespondenţă între conducerea F.C.E.R. şi reprezentanţii W.J.R.O. privind elaborarea şi adoptarea memorandumului pentru 2015 – 2017. La reuniunea lărgită a conducerii AMIR, dedicate întocmirii raportului despre stadiul actual al lucrărilor la muzeul sus citat, dr. Aurel Vainer a prezentat pe larg activitatea muzeistică din cadrul Federaţiei, asigurând conducerea AMIR de continuarea sprijinului pentru realizarea muzeului de la Roş Pina. Intervenţia a fost bine apreciată. Conferenţiarul a mulţumit preşedintelui AMIR, Micha Harish, pentru felicitările adresate cu ocazia zilei sale de naştere.

 

   . Deputatul F.C.E.R. a avut o intervenţie în Parlament pentru susţinerea unei nou proiect legislativ de protecţie a consumatorului, ţinând seama de efectele pozitive ale acestei legi în relaţiile dintre cumpărători şi vânzători în magazinele de mari suprafeţe. A participat, potrivit legilor în vigoare de combatere a corupţiei, la adoptarea deciziilor de răspuns faţă de solicitările organelor judiciare privind parlamentari cu probleme în justiţie.

 

   . Bunele relaţii între Preşedinţia României şi F.C.E.R. s-au manifestat şi prin decorarea a şapte supravieţuitori ai Holocaustului în Transilvania de Nord de către preşedintele Klaus Iohannis, în semn de solidaritate cu suferinţele îndurate în lagărele de concentrare naziste. Nefiind în ţară, la ceremonie a participat vicepreşedintele F.C.E.R., ing. Paul Schwartz.

 

   . În urma scrisorilor de protest faţă de amânarea termenului de aplicare a majorării indemnizaţiilor pentru persecutaţii etnic în perioada 1940 – 1945, din partea unor supravieţuitori ai Holocaustului în România şi a unor organizaţii de refugiaţi din România din cauza prigoanei antievreieşti între anii 1940 – 1941, preşedintele şi deputatul F.C.E.R. şi-a exprimat, „împreună cu ceilalţi iniţiatori ai Proiectului Legislativ”, „totala insatisfacţie” pentru această „prorogare” (amânare) din OUG NR. 83/ 2014, art. 43, printr-un Comunicat de presă, publicat în numărul curent al R.E.

 

   . Preşedintele şi deputatul F.C.E.R. a participat la o masă rotundă pe tema vieţii universitare de cult la postul de televiziune Speranţa şi, împreună cu preşedintele AERVH, dr. Liviu Beris, la o dezbatere despre Holocaust în România, cu accent pe deportările în Transnistria, în cadrul unei emisiuni, organizate de Partida Naţională a Romilor, la  Naţional TV. Dr. Aurel Vainer a acordat interviuri postului de radio Trinitas al Patriarhiei Române şi  revistei  Legal Point, din 3 ianuarie 2015; primul – despre pogromul legionar antievreiesc, secundul – despre Decalog, cheie a dreptului internaţional.

 

   . La seminarul organizat de DASM la Alba Iulia, unde au participat preşedinţi de comunităţi şi asistenţi sociali din Bucureşti şi din ţară, dr. Aurel Vainer a făcut o sinteză a actualităţii F.C.E.R., referindu-se la  implicaţiile modificărilor din Statutul Federaţiei asupra vieţii comunitare. Domnia sa a participat, de asemenea, la seminarul „A fi evreu”, organizat de tineri neevrei din oraş, la sediul Primăriei. A fost vizitat cimitirul evreiesc din Alba Iulia.

 

   . Responsabilul F.C.E.R. al CIR-urilor pe ţară, ing. Emil Rosner, şi administratorul CIR-ului „Be’ Yahad”, Mihaela Baclaseanu, au prezentat, în cadrul unei întâlniri de lucru cu preşedintele şi deputatul F.C.E.R., propuneri legate de reamenajarea spaţiului de cazare şi de mobilier. S-a discutat despre amplificarea posibilităţilor  de atragere a turiştilor din afara F.C.E.R.

 

   . În intervenţia la Simpozionul „Yddishe Welt in Rumenie”, desfăşurat la Muzeul de Istorie a Evreilor din România, dr. Aurel Vainer a făcut un succint istoric al preocupărilor F.C.E.R. pentru  recuperarea culturii şi civilizaţiei idiş, parte din cultura iudaică, evidenţiind meritele T.E.S. – spectacole în idiş -, şi ale editurii Hasefer – publicarea de traduceri ale scriitorilor consacraţi de idiş. Detalii –  în reportajul  din R.E.,  numărul curent.

 

   .  Printre deciziile importante la recenta reuniune a Comitetului Director al F.C.E.R., coordonată de preşedintele Federaţiei, au fost aprobate: . reinaugurarea la nivel internaţional a Templului Coral din Capitală, ca urmare a încheierii lucrărilor de funcţionalitate până la 28 februarie a.c.; . reluarea sărbătoririlor la Templul Coral, începând cu Purim 5775; . acordarea, pentru Biblioteca Templului Coral, a numelui „Rabin Dr. Meyer Abraham Halevy”; . decernarea de Medalii de Onoare şi Medalii de Merit pentru devotament în activitatea comunitară a evreilor din România; . editări de carte religioasă; . desfăşurarea ediţiei aniversare a Programului Bereshit; . seminarul-dezbatere la următoarea întrunire a Comitetului Director privind îmbunătăţirea Regulamentului de valorificare a patrimoniului imobiliar;  S-a luat notă de: . raportul final privind utilizarea primei tranşe a sponsorizării lucrărilor de îmbunătăţire a Muzeului de Istorie a Evreilor din România şi creare a pinacotecii din acelaşi muzeu; . demersuri făcute de Cancelaria Rabinică pentru vizita rabinului Ginsberg; . rezolvarea cererilor de gyur  la CE Oradea; .  înnoirea parcului auto prin participarea F.C.E.R. la Programul „Rabla 2015” ş.a.

 

   . În cadrul proiectului unui nou brand turistic al României, iniţiat de Autoritatea Naţională de Turism, dr. Aurel Vainer a condus o echipă care a realizat Harta Patrimoniului Evreiesc din România.

 

   . Preşedintele şi deputatul F.C.E.R. a făcut parte din delegaţii parlamentare, conduse de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. Prima – în Republica Cehia, la a IV-lea Forum Internaţional „Let My People Live!”, organizat cu ocazia Zilei Internaţionale de Comemorare a Holocaustului, organizată la iniţiativa Congresului Evreiesc European (CEE), a preşedintelui CEE, Moshe Kantor, şi a preşedintelui Parlamentului European, Martin Schultz. Au participat reprezentanţi din 45 de state europene, inclusiv din SUA, Canada. Manifestările au avut loc la Praga şi Terezin. La încheierea lucrărilor a fost propusă o Declaraţie, în care, un loc central, îl ocupă combaterea antisemitismului actual. Cea de-a doua vizită oficială a fost în Israel, la invitaţia preşedintelui Knesset-ului, Yuli Edelstein. În programul vizitei au fost prevăzute întâlniri cu preşedintele Statului Israel, ReuvenRivlin, Patriarhul Ierusalimului, conducerea B’nai B’rith reprezentanţi ai comunităţii israelienilor originari din România (pentru discuţii despre proiectul de înfiinţare a Muzeului de istorie sus-amintit de la Roş Pina).

 

   . O delegaţie a W.J.R.O., compusă din amb. Alfred Moses, fost ambasador al SUA în România, GregSchneider, vicepreşedinte al Comitetului Executiv al W.J.R.O., Nicholas Dean, reprezentant special pentru Problematica Holocaustului la Departamentul de Stat din SUA, amb. Colette Avital, secretar general al W.J.R.O., Evan Holberg, specialist W.J.R.O. în politica de restituiri, ne-a vizitat comunitatea. Dr. Aurel Vainer a fost gazdă şi, totodată, a făcut parte din componenţa delegaţiei, în dubla sa calitate de preşedinte al F.C.E.R. şi al Fundaţiei „Caritatea”.

 

 

 

IULIA DELEANU